Nu știu cum o mai fi în satul meu cuprins între Argeș și Neajlov...mi-e dor de toamnele însorite, când, în ghiozdanul nou, se aliniau manuale îmbrăcate grijuliu în hârtie albastră, fiecare cu eticheta atent lipită.
Erau lipsuri, dar se compensau într-un fel anume; poate că de aceea, mereu am iubit școala, poate că de aceea îmi voi iubi toată viața meseria pe care am ales-o, mai întâi, cu sufletul!
Într-o zi, am ascultat la radio cum o reporteriță discuta cu niște fetițe de 5/6/7 ani despre prinți.
Subiectul pare să fie unul de rămânere într-o lume incertă .
-Unde găsim noi niște prinți? întreabă doamna cu microfonul.
- La hotel, vine răspunsul din partea intervievatei căreia i se schimbă, poate, primii dinți.
-Da? și cum ar trebui să fie prințul( întrebarea se adresează uneia dintre colegele de joacă)?
- Să aibă pantaloni, niște pantofi frumoși.Și șosete.
-Să fie blond sau brunet?
- Blond. Și cu mulți, mulți bani, completează alte două personaje care, peste câteva săptămâni, vor merge, probabil, în clasa pregătitoare.
Cum ar trebui să arate lumea perfectă?
Când eram eu elevă de liceu, domnul Nasta,profesorul de „socialism științific„, fie-i țărâna ușoară, ne spunea că socialismul/comunist( cumva) ar face ca lumea să fie egală. Utopie.
Nu mai spun nimic pe tema asta.
Nici despre greva care ar amâna începerea școlilor.
Mă întreb și eu ca omul: cum naiba s-a ajuns ca o fetiță, care abia învață să se ferească de biciclete, să-și dorească să-l caute pe prințul cu mulți bani, la hotel?
Sunt revoltată pe toți adulții ăștia cu microfon în mână, care,adesea, prin nepricepere, sluțesc suflete.
Am mai văzut pe ici, pe colo, copile extrem de sărace, murdare și, poate, bolnave, dar, cu unghiile vopsite, oribil, bineînțeles.
Pe la concerte deschise, vezi scălâmbăindu-se în fața scenei fetițe, în prezența mamelor sau a bunicuțelor, mândre foc de ale lor odrasle.
Adulții poartă vina.
Ei strivesc copilăria și,odată cu ea, viitorul.
De asta îi admir pe japonezi.
Îmi zic așa, nu doar pentru mine că, n-ar fi rău să luăm aminte la cum procedează ei.
1. Din clasa întâi, până într-a șasea, se predă o materie ”drumul despre bunul simț", în care elevii învață comportamentul civilizat și manierele de bun simț!
2. Nu rămâne niciun elev repetent din clasa întâi până la clasa a șaptea, fiindcă scopul înseamnă educația și implantarea principiilor și nicidecum învățarea și stocarea informațiilor!
3. Japonezii, cu toate că sunt considerați printre cei mai bogați oameni din lume, nu angajează femei de casă sau dădace pentru creșterea copiilor, părinții sunt primii răspunzători de educația copiilor!
4. Elevii japonezii, zilnic,timp de 15 minute, fac curat în școlile unde învață, împreună cu educatorii/învățătorii și profesorii lor, lucru care a determinat apariția unei generații modeste și atente la fenomenul :curățenie și igienă!!
5. Fiecare elev japonez are tot timpul la el periuța de dinți și își spală dinții după ce mănâncă; în acest mod, învață de mic cum să se păstreze igienic!
6. Profesorii iau masa cu 30 de minute înaintea elevilor, ca să fie siguri că mâncarea este bună și nu este alterată- elevul este considerat viitorul țării. El trebuie să fie protejat!!
7. În Japonia, gunoierul este cunoscut sub numele de ”inginer sanitar”, are un salariu de 5000. până la 8000$. Pentru a ocupa acest post, candidatul trebuie să treacă proba scrisă și orala!
8. Este interzisă utilizarea mobilului în trenuri, restaurante și locurile publice cu spații închise; mobilul trebuie setat pe modul”bun simț”care,la ei, este foarte important!
9. Dacă te duci la un restaurant cu bufet suedez, vei vedea ca fiecare pune în farfuria lui, atât cât îi trebuie, ei nu fac risipă, nici nu lasă resturi de mâncare în farfurii!
Citeam undeva că prin cultură ar trebui să înțelegem, printre altele, aflarea, mai mult sau mai puțin conștientă, a esenței lucrurilor.
